marți, 29 decembrie 2015

Program Revelion 2016 – Piata Unirii

Primăria Cluj-Napoca îi invită pe clujeni să petreacă noaptea de Revelion în Piața Unirii.


Spectacolul va începe de la ora 21.30 cu un concert Magda Puskas&Friends, iar de la ora 22.00 va urca pe scenă trupa Semnal M. Începând cu ora 23.00, atmosfera va fi întreținută de formația Vița de Vie.
De la ora 00.00, clujenii prezenți în piață se vor putea bucura de un spectacol de lumini și artificii.
La cumpăna dintre ani Primăria Cluj-Napoca va pune la dispoziţia celor prezenţi în Piaţa Unirii 700 de şampanii.
După spectacolul de artificii și lumini, de la ora 00.15, va avea loc un concert susținut de Aldo&Tzika Sax Orchestra.

Căsuţele amplasate în cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii vor fi deschise și de Revelion. De aici, clujenii vor avea ocazia să-şi cumpere produse de sezon – migdale şi nuci glazurate, cozonaci, ceai sau vin fiert cu scorţişoară, produse tradiționale, produse hand-made și o gamă largă de produse gastronomice de sezon.
În cursul zilei de joi, 31 decembrie 2015, precum și în noaptea dintre ani, accesul pe patinoarul din Piața Unirii va fi gratuit după următorul program:10.00-11.30, 12.00-13.00, 18.00-19.30, 20.00-22.00, 22.30-01.00 (1 ianuarie 2016). În pauzele dintre reprizele de patinaj se va curăța gheața.

Intrările gratuite la patinoar sunt oferite de către Orange România.
Partenerul principal al evenimentelor desfășurate cu ocazia Revelionului 2016 este EBS România – an NTT Data Company, parteneri principali sunt Pepsi, Orange, Coral Impex, Iulius Mall.

miercuri, 16 decembrie 2015

S-au pus in vanzare biletele pentru FED CUP România - Cehia 2016



Biletele pentru partida România-Cehia, contând pentru Turul I din Grupa Mondială Fed Cup, sunt disponibile în rețeaua EVENTIM. Preţurile biletelor variază de la 50 de lei/zi (pentru preșcolari, elevi, studenți și pensionari) la 90 de lei/zi. Biletele vor include accesul la toate meciurile disputate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în ziua respectivă.



Intrarea în arenă a copiilor, elevilor, studenților și pensionarilor se va face pe baza unui act doveditor (carnet de elev/carnet de student/cupon de pensie). Aceste bilete sunt limitate la 500 de locuri pe zi.
Întâlnirea dintre România şi Cehia va avea loc în zilele 6 şi 7 februarie 2016, în Sala Polivelentă din Cluj-Napoca. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă (6 februarie), iar duminică (7 februarie) celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu (în funcție de rezultat).

În sistemul actual de joc, echipa de Fed Cup a României participă pentru prima dată în Grupa Mondială principală, iar adversara sa din primul tur este campioana ultimelor ediții, Cehia.

Vă aşteptăm să fim împreună alături de echipa României!

HAI ROMÂNIA!

luni, 14 decembrie 2015

Proiectul bike sharing in Cluj – Napoca

Bike sharing este un proiect extrem de frumos, menit sa usureze deplasarea celor care locuiesc in acest oras superb. Astfel, din data de 17 noiembrie 2015, orasul Cluj – Napoca beneficiaza de un sistem de bike sharing foarte bine gandit si structurat.

 

Ce inseamna bike sharing


Bike sharing este un intreg concept pus cu foarte mare succes in practica in alte mari orase din Europa. Mai exact, in oras sunt 42 de statii care detin un total de 540 de biciclete. De aici, totul este foarte simplu. Datorita acestui program extrem de interesant, traficul va fi foarte mult descongestionat. Pe langa trafic descongestionat si mijloacele de transport in comun vor fi mult mai putin aglomerate. Un alt avantaj al acestui sistem este faptul ca oamenii care il folosesc se pot deplasa foarte usor si rapid dintr-un capat in celalalt al orasului.

 

Cum se poate utiliza bike sharing


Oricine poate avea acces la sitemul bike sharing, insa sunt si cateva conditii:
  • Intervalul orar in care se poate inchiria o bicicleta este intre orele 06:00 – 24:00 de luni pana duminica.
  • Programul bike sharing va fi inactiv in lunile de iarna. Mai exact de la 1 decembrie pana la 1 martie. In aceasta perioada deplasarea cu bicicleta este anevoioasa din cauza zapezii. Tot in aceasta perioada bicicletele vor intra intr-un proces de revizie totala.
  • Bicicletele pot fi luate de la orice stand de inchiriere din cele 42.
  • Bicicletele se pot lasa la orice stand din cele 42 de pe raza orasului Cluj – Napoca. Daca din diverse motive bicicleta nu se poate lasa la standul de inchiriere, se poate preda pe str. Artelor, nr. 4.
  • Perioada maxima de inchiriere a unei biciclete este de 12 ore, dar nu mai tarziu de ora 24:00. Depasirea acestor termene atrage dupa sine si amenzi.
  • Programul bike sharing se poate utiliza de catre orice persoana care detine un card emis de primarie. Asadar, toti cei care doresc pot sa-si fac un astfel de card la primaria orasului sau primaria de cartier. Pentru emiterea cardului aveti nevoie de cartea de identitate si o adresa de e-mail valida.
  • Utilizatorul poate inchiria o singura bicicleta simultan.

Preturile de inchiriere sunt afisate pe site-ul Clujbike.eu.

In cadrul programului este si o harta interactiva, care poate fi accesata pe site-ul portal.clujbike.eu

Va invitam sa incercati aceasta modalitate de deplasare, extrem de palcuta.Mai multe informatii despre proiectul bike sharing puteti gasi pe pagina lor de Facebook.

Incepand de luni, 14 decembrie 2015, sistemul va fi oprit pe perioada iernii. In perioada de întrerupere, va fi efectuată revizia totală a parcului de biciclete.

Multumim pentru intelegere si ne auzim la primavara!

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Peste 6 000 de bilete vândute deja la Kings On Ice

Peste 6 000 de bilete vândute deja la Kings On Ice
• Trei categorii de bilete au fost deja epuizate pentru evenimentul de pe 18 decembrie de la Sala Polivalentă din Cluj.
• Organizatorii anunță că, din motive personale, Brian Joubert nu va participa la eveniment, el fiind înlocuit cu binecunoscutul campion francez Philippe Candeloro.

Spectacolul de patinaj artistic, Kings on Ice va avea loc vineri, 18 decembrie 2015, pe patinoarul amenajat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, începând cu ora 20:00. În deschiderea evenimentului ‘Kings on Ice’ va avea loc un concert de colinde susținut de Marcel Pavel și Paula Seling.


Oganizatorii le pregătesc clujenilor o amenajare interioară de neuitat, care să introducă publicul în atmosfera sărbătorilor de iarnă; patinatorii având la dispoziție un patinoar de aproximativ 900 de metri pătrați pentru a-și prezenta spectacolul.

Quantum Media a creat deja o tradiție prin componenta socială pe care o dezvoltă cu fiecare eveniment organizat. Astfel, pentru evenimentul din 18 decembrie, au dezvoltat un parteneriat cu Asociația Little People România, oferind șansa unor tineri bolnavi de cancer
să participe gratuit la show-ul de patinaj.

Kings on Ice este o combinație unică de divertisment și sport, în care acrobațiile spectaculoase și demonstrațiile impecabile de talent și tehnică ale unor celebri patinatori sunt acompaniate de sunetele unei viori Stradivarius.


Show-ul de clasă mondială îl va aduce la Cluj pe multiplul campion mondial Evgeni Plushenko care, după luni intense de antrenament, va prezenta un program special, o compoziție originală și o compilație best-of a celor mai bune și indrăgite momente din programele care l-au consacrat. Alături de celebrul patinatorul rus, Evgeni Plushenko pe lista invitaților speciali alături de Johnny Weir (bronz la Campionatul Mondial din 2007 și multiplu campion american) și Tomas Verner (campion european în 2008 și de 10 ori campion național în Cehia) îl vom putea admira și pe Philippe Candeloro (dublu campion olimpic, de două ori medaliat la Campionatele Mondiale, dublu campion european și de patru ori campion național al Franței).

Alături de acești grandioși patinatori de la gala ‘Kings on Ice’ nu va lipsi laureatul premiului ‘Emmy’, Edvin Marton. Sub corzile celebrului său Stradivarius, “prințul viorii” va oferi publicului prezent în Sala Polivalentă din Cluj un show de neuitat.

Biletele pentru “Kings On Ice” se găsesc la standul de bilete din Iulius Mall, în rețeaua Eventim: magazinele Orange, magazinele Vodafone, rețeaua OMV, librăriile Cărturești și Humanitas, sau online pe eventim.ro.
Organizatorul evenimentului este QUANTUM MEDIA, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

vineri, 11 decembrie 2015

Magia baletului pe gheață revine la Cluj

Diesel Events readuce pe scena Teatrul Naţional Cluj-Napoca cea mai faimoasă trupă de balet pe gheaţă din lume, “St. Petersburg State Ballet On Ice” cu piesa “Spărgătorul de nuci”.
Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg, o prezență devenită tradiție și întimpinată mereu cu sală plină, revine, pentru al 5-lea an consecutiv, pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Spectatorii vor avea șansa să revadă una din cele mai frumoase povești ale tuturor timpurilor – „Spărgătorul de Nuci”, un spectacol ideal de vizionat alături de întreaga familie. Păstrând elementele baletului clasic, cu o coregrafie dificilă, dar spectaculoasă, adaptată mișcărilor specifice patinajului, cu decoruri impresionante și costume fascinante, fiecare minut din „Spărgătorul de nuci” este o încântare vizuală și auditivă pe muzica lui P.I. Tchaikovsky,


Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din St. Petersburg este una dintre cele mai cunoscute instituții culturale ruse. Înființat în 1967, este condus, în prezent, de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei și fost solist al Mariinsky Ballet, elev al lui Rudolf Nuriev. Ansamblul numără peste 80 de balerini-patinatori, mulți campioni europeni, mondiali sau olimpici la patinaj artistic, majoritatea maeștri ai sportului în Rusia. Spectacolele balerinilor patinatori sunt atât de populare în întreaga lume încât ansamblul se află, cu foarte scurte pauze, într-un turneu continuu, atingând toate țările importante din Europa și Asia.

Ușile se vor deschide cu 40′ înaintea fiecărei reprezentații. Între acte va fi o pauză de 20′. În hol vor fi amenajate baruri cu șampanie, vin și băuturi răcoritoare.

miercuri, 9 decembrie 2015

Grupul Virginia State Gospel Chorale aduce muzica gospel în orașele din România

Turneul”Gospel Night” susținut de grupul Virginia State Gospel Chorale se desfășoară în perioada 8-11 decembrie în orasele din România . Celebrele ”imnuri” dedicate dragostei și speranței precum, ”O Happy Day” sau ”Amazing Grace” vor aduce bucuria și speranța în inimile iubitorilor de muzica gospel. Aceștia vor avea privilegiul de a intra în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă alături de cei 35 de artiști de renume internațional cu glasuri divine.


Programul concertelor ”Gospel Night” în interpretarea grupului Virginia State Gospel este următorul:
  • 8 decembrie la Sala Patria din Brașov, ora 19:00;
  • 9 decembrie la Catedrala Romano-Catolica din Alba –Iulia, ora 19:00;
  • 10 decembrie la Opera Națională din Cluj-Napoca, ora 19:00;
  • 11 decembrie la Sala Ampelum din orașul Zlatna, ora 18:00.
Biletele pot fi procurate, inclusiv în ziua concertului, de la casa de bilete a sălii de spectacol din fiecare oraș, precum și online accesând www.ticketnet.ro.

Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat.III – 50 lei, Cat.II -80 lei, Cat.I – 100, sau VIP – 120 lei.

Informații generale:

Sub conducerea virtuosului dirijor James Holden, Virginia State Gospel a câștigat numeroase premii, printre care People’s Choice Awards în 2012 la concursul Verizon din Statele Unite și a susținut în decursul timpului, mai multe turnee în Statele Unite și în Europa.
În 2005 cu ocazia concertului de Crăciun de la Vatican, au concertat pentru Papa, împreună cu alți mari artiști de renume internațional.

Anul acesta corul va participa la concertul de Crăciun de la Roma, transmis de postul de televiziune RAI, prin Mondovision în întreaga lume.

Pentru a îmbogăți acest spectacol minunat, J.DAVID BRATTON, un gigant al muzicii gospel, care a avut colaborări importante cu legendele muzicii ca Roberta Flack, Pattie LaBelle, Edwin Hawkins și mulți alții, va fi prezent în calitate de invitat special în turneul din România.

luni, 7 decembrie 2015

Tarja Turunen: concert de Crăciun

Tarja Turunen este cunoscuta pentru modul inedit prin care reuseste sa gaseasca puncte comune ale unor genuri apparent total diferite. In trecut, artista ne-a vizitat, alaturi de Mike Terrana, si ne-a oferit show-ul “Beauty and the Beat” – un mix de rock si muzica clasica, acompaniat de cor si orchestra.

Marti, 08 decembrie 2015, ora 20:00, Opera Națională Română, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 2-4
Pret bilet: intre 150 lei si 350 lei 


Prin spectactolul de exceptie “Ave Maria”, Tarja ne aduce mai aproape de magia Craciunului alaturi de muzicienii extrem de talentati care o vor acompania pe scena. Tarja Turunen este recunoscuta drept una dintre cele mai frumoase si reprezentative voci ale Finlandei. Artista a fost vocalista formatiei Nightwish de la infiintarea trupei si pana in 2005, dand voce unor piese devenite clasice ca “Wishmaster”, “Wish I Had an Angel” sau “Sleeping Sun”.

Dupa despartirea de trupa, Tarja a inceput o cariera solo, iar cu ajutorul unor instrumentisti de senzatie, a lansat 4 albume de studio. Totodata, talentul si autoritatea sa muzicala i-au adus si rolul de jurat in popularul talent shiw “The Voice of Finland” (echivalentul Vocii Finlandei).
Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim, magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe eventim.ro la preturile de 350 lei Categoria I ; 250 lei Categoria II si 150 lei Categoria III.

vineri, 4 decembrie 2015

SIGUR RÓS în premieră în România, la Electric Castle 2016

„Va fi atât de diferit!”- SIGUR RÓS în premieră în România, la Electric Castle 2016

ELECTRIC CASTLE FESTIVAL și-a confirmat, odată cu primele trei ediții, statutul de eveniment dedicat în principal experiențelor noi și descoperirilor din toate zonele artistice. Artiștii pe care organizatorii îi anunță astăzi confirmă curajul de a propune un line-up provocator dar, fără îndoială, de cea mai bună calitate.

SIGUR RÓS pornesc din nou în turneu în 2016, iar una dintre opriri va fi la Electric Castle. Este pentru prima dată când islandezii ajung în România, concertul lor fiind în sine un eveniment special pe piața muzicală locală. Nu e ușor să înțelegi această formație cult; muzica islandezilor se situează într-o zonă mistică, fiind în același timp și exuberantă și spirituală, emoțională și eterică. Fiecare album produs din 1995 încoace a fost primit cu critici excelente, chiar și sub surpriza descoperirii că muzicienii au inventat propria limba pentru a se exprima în unele din cântecele lor, cele mai multe dintre ele neavând nici măcar un titlu. Regizorii de film au fost printre primii inspirați de muzica lor, care figurează pe coloana sonoră a peste zece filme și seriale, membrii Sigur Ros apărând în rol de muzicieni într-un episod recent al «Game of Thrones».

„Timp de doi ani am măcinat în studio noile piese până aproape le-am distrus. Acum e momentul să le ascultați live, alături de altele pe care le știți deja. Pornim la drum plini de aventură și cu promisiunea că prezența noastră în festival va fi atât de diferită”, spun membrii Sigur Ros.
Gorgon City în formulă LIVE sunt o nouă premieră pentru România. Duo-ul format din cei doi producători londonezi Kye Gibbon și Matt Robson-Scot, au parte de un val de popularitate extradorinar, mai ales în Marea Britanie, unde show-urile lor au primit critici foarte bune.

Au debutat în zona de drum&bass, câștigând titlul de „cei mai promițători DJ ai anului 2010”, dar au abandonat acest stil pe o perioadă scurtă, pentru house. Au revenit la ritmurile inițiale, iar acum Camo & Krooked sunt producătorii unui show multi-senzorial, cu efecte vizuale și sonore foarte bine lucrate, pe care le vor prezenta și la Electric Castle 2016. Show-ul lor va fi completat de unul dintre cei mai buni MC din lume, Dynamite MC. Tot din zona drum&bass îi avem pentru prima dată în festival pe Loadstar și Icicle.

Cu patru albume la activ și colaborări cu artiști foarte diverși, de la Massive Attack la Pet Shop Boys, Gui Boratto este producătorul brazilian cu cele mai multe audiții pe platforma Spotify. Din Canada, Art Department confirmă pentru EC 2016, un reprezentant al stilului house foarte activ nu doar în zona muzicală ci și ecologică, ceea ce se potrivește perfect cu spiritul festivalului.
Două nume din zone muzicale foarte diferite întregesc stilul eclectic al Electric Castle: God Is an Astronaut și Worakls. Existând o lungă vreme doar ca proiect de studio, God Is an Astronaut este, în acest moment, una din cele mai mari trupe instrumentale din lume, reprezentând un stil post-rock revoluționar și, totuși, foarte popular. Dacă vă molipsește pofta de rock care a cuprins ediția a patra a festivalului, nu-i ratați pe De Staat.

Worakls a fost pariul câștigător al organizatorilor festivalului la ediția 2015. Deși a fost ultimul care a mixat, DJ-ul a ținut publicul în priză până la 8 dimineața, cind EC era deja oficial închis.
“Why don’t you do it right?”, publicul prezent la EC 2016 va dori cu siguranță să-i dea răspunsul potrivit lui Gramophonedzie, măcar pentru șansa de a dansa live pe piesa ce a avut atât de mult succes în urmă cu câțiva ani.

Scena reggae îi câștigă anul acesta pe General Levy și Macka B., în timp ce N’to, Axel Boman și românii Mihai Popoviciu și The Model rămân să ne încânte pe scena Boiler.
Electric Castle Festival a dat startul, astăzi, unei noi etape de vânzare de abonamente. Între 3 și 17 decembrie, prețul unui abonament este de 279 de lei. După data de 17 decembrie, abonamentele nu vor mai fi disponibile; vânzarea lor va continua la o dată ce va fi anunțată ulterior.

Ediția a patra a Electric Castle Festival va avea loc, între 14 și 17 iulie, la Castelul Banffy din localitatea Bonțida, județul Cluj.


ELECTRIC CASTLE înseamnă deja:

PAUL KALKBRENNER, RUSKO, DUB PISTOLS, FLUX PAVILION, ENTER SHIKARI, MATISYAHU, BABYLON CIRCUS, NU:TONE B2B LOGISTICS, DJ MARKY, ABA SHANTI-I, CONGO NATTY (REBEL MC), TODDLA T , LOUISAHHH!, LEGOWELT, ALTERNOSFERA, URMA, MACANACHE, DJ SHIVER.

miercuri, 2 decembrie 2015

Încep pre-înregistrările pentru bilete la UNTOLD 2016

UNTOLD anunță deschiderea perioadei de pre-înregistrări pentru bilete la ediția 2016 a festivalului.


UNTOLD pune și pentru ediția 2016 fanii pe primul loc, astfel că, începând din data de 22.09.2015, aceștia se pot pre-înregistra pe siteul festivalului www.untoldfestival.com și vor fi primii care vor afla noutățile și vor beneficia de suprizele pe care organizatorii le pregătesc pentru ediția a doua.


Prima serie de bilete la UNTOLD 2016 va fi disponibilă doar fanilor pre-înregistrați. Mai mult, la înregistrare, aceștia vor avea posibilitatea să comunice organizatorilor, artiștii preferați pe care ar dori să îi vadă pe scenele festivalului. La fel ca la ediția precedentă, în baza topului realizat de fani, se va contura și line-up-ul ediției viitoare.
UNTOLD 2015 a ridicat nivelul așteptărilor pe care festivalierii îl au de la un eveniment în România, iar organizatorii își propun ca ediția 2016 a festivalului să ridice și mai mult ștacheta, pentru a impresiona încă o dată fanii care s-au dovedit a fi extraordinari încă de la prima ediție.


Despre UNTOLD 2015


UNTOLD 2015, festivalul care a impresionat 240.000 de oameni, s-a desfăsurat în perioada 30 iulie – 2 august a.c., la Cluj-Napoca și a adus pentru prima dată în România, pe aceeasi scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, alături de alți peste 150 de artiști internaționali și naționali.

UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca.

marți, 1 decembrie 2015

Jose Carreras aplaudat minute in sir in concertul de la Cluj-Napoca

Duminica seara, 29 noiembrie 2015, a avut loc la Sala Polivalenta, primul si poate ultimul concert la Cluj-Napoca al legendarului tenor Jose Carreras. Evenimentul a fost unul superb, incununat de succes, mii de clujeni bucurandu-se de muzica plina de pasiune si emotie a artistului.

Evenimentul s-a numit „The Very Best Of The Legendary Tenor José Carreras” si a facut parte din turneul mondial de adio al artistului, numit „A Life In Music”. Soprana Nataliya Kovalova, Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania si dirijorul David Gimenez i-au fost alaturi tenorului, cu totii reusind sa le ofere clujenilor o seara de neuitat!


Concertul a inceput cu “Die Fledermaus Overture”, de Johann Strauss, in interpretarea Orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania, dupa care, in aplauzele publicului, pe scena decorata cu sute de flori de Infinity Flowers & Gifts, a urcat Jose Carreras. Dupa doua melodii, acesta a invitat-o pe scena pe soprana Nataliya Kovalova, care a interpretat solo, melodia Rusalka “Song To The Moon”. 

Dupa o melodie interpretata solo de faimosul tenor, a venit randul si unei melodii cantate impreuna: “Je Te Veux”. Apoi, tanara si frumoasa soprana a interpretat “Les filles de Cadix”, concertul continuand cu “Jazz Suite. Waltz 2”, in interpretarea orchestrei. Ultima piesa a primei parti a spectacolului a fost mult apreciata The Man of La Mancha “The Impossible Dream”.


Dupa cateva minute de pauza, concertul a continuat cu “Vurria” si “Passione”, cantate de Jose Carreras, Die Csárdásfürstin “Heia! Heia!” – in interpretarea sopranei si La Boda de Luis Alonso – Intermezzo, cantata de orchestra. In aplauzele publicului, Jose Carreras a urcat din nou pe scena, pentru ”Lejana Tierra Mia”, invitand-o apoi pe soprana pe scena, pentru piesa El Barberillo de Lavapiés “Canción de Paloma”. Cei doi au mai interpretat impreuna o piesa – El Dúo de la Africana “Dúo y Jota”, Carreras incheind programul concertului de la Cluj cu mult asteptata “Core n’grato”.

Show-ul nu se putea incheia fara cateva bis-uri, asa ca dupa aplauzele furtunoase ale publicului, artistii s-au intors pe scena pentru alte cateva melodii. „La Traviata – Brindisi” a fost ultima piesa interpretata la bis si a fost extrem de apreciata de catre clujeni, acestia aplaudand minute in sir.

Concertul Jose Carreras a avut loc pe 29 noiembrie 2015 la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca.

Parteneri: Magic FM, Antena 1 Cluj, Monitorul de Cluj, Gazeta de Cluj, Ziua de Cluj, ILikeCluj.ro, Cluj.com, Info Trafic, AdMirror, Spot Advertising, Open Times Advertising, Profil Cultural, Primaria si Consiliul Local Cluj-Napoca, PMA Sign&Print, Cora, RMB InterAuto, Mercedes-Benz, Infinity Flowers & Gifts, Romania Libera, Zile si Nopti, iConcert.ro, InfoMusic.ro, BestMusic.ro, Best-Event.ro, 220.ro, Reteaua Info-Sanatate